Deputatul PSD, Victor Ponta, susține că preşedintele SUA, Donald Trump, este mai puternic decât preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, preşedintele Chinei, Xi Jinping sau preşedintele Turciei, Erdogan şi chiar faţă de primul mandat al său din perioada 2016 – 2020.
„Ceea ce eu am văzut în America, mai puţin la inaugurare, inaugurarea a fost un show, a fost o demonstraţie pentru toată lumea. Toate evenimentele din momentul inaugurării au fost un show american, nu hollywoodian. Sunt cei mai buni şi au făcut şi bani din chestia asta. În schimb ceea ce am văzut la Mar-a-Lago, într-un cadru mult mai restrâns şi mai informal, am văzut o schimbare fundamentală de a face politică. Am văzut în 25 de ani mulţi şefi de stat, de guvern, diverse conferinţe, întâlniri, momente tensionate. Deci cu totul şi cu totul alt stil. Un stil super pragmatic, super pro-business, super agresiv, super personalizat, că noi am fost crescuţi în ultimii ani totul este instituţional. Îmi rămâne chestia asta, nu spun cui aparţine citatul, că e nomina odiosa, dom'le, instituţiile, nu te certa, Victor, cu instituţiile. Asta mi se spunea non-stop”, a transmis Victor Ponta.