Justiție

Călin Georgescu s-a prezentat luni dimineaţă la Tribunalul Bucureşti

Călin Georgescu s-a prezentat luni dimineaţă la Tribunalul Bucureşti
2 ca

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu s-a prezentat luni dimineaţă la Tribunalul Bucureşti, pentru procesul în care contestă decizia prin care s-a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară. La plecare Georgescu a lăsat să se înţeleagă că demersul său nu va avea succes, dar preferă să fie „o zi lup, decât o viaţă jigodie”. „Dreptatea este, fără îndoială, un ideal, agreat de noi toţi. Doar o Justiţie adevărată îl poate transforma în realitate. Sistemul încearcă să mă doboare şi probabil că va înregistra astăzi un succes efemer. Nicolae Iorga spunea aşa: «sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă». Eu spun în felul următor - oamenii fericiţi nu-şi pierd timpul rănindu-i pe alţii. Răul vine de la cei nefericiţi, frustraţi, mediocri şi, în mod special, invidioşi. Adică clasa politică. Am urmatorul mesaj: Nu cedez. Mă puteţi judeca, voi, pentru că eu nu vreau să-l supăr pe Dumnezeu. Şi mai e ceva. Prefer o zi lup, decât o viaţă jigodie”, a spus Călin Georgescu, în timp ce era aclamat de zeci de susţinători care veniseră la intrarea în tribunal.

Evaluați acest articol
(0 voturi)