Programul Rabla Local se prelungește până pe 29 septembrie
Persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local până pe 29 septembrie 2…
Persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local până pe 29 septembrie 2…
Potrivit unei note trimise de Ministerul Educației către Inspectoratul Școlar Județean Galați, unitățile de învățământ preuniversi…
Începând de astăzi, 18 iunie, ora 10:00, începe programul Rabla pentru Electrocasnice -etapa a III-a. Se pot genera vouchere pent…
Institutul de Științe ale Educației a realizat și publicat studiul/raportul de cercetare Evaluarea Programului „Săptămâna verde”…
Gălățenii care doresc să participe la ediția din acest an a Programului Rabla pentru Electrocasnice ar putea da peste reguli noi…
Ritualul spălării picioarelor, unul dintre cele mai impresionante și încărcate de simbolism momente din Joia Mare, va avea loc joi…
Phil Collins, Iron Maiden, Billy Idol, Queen Latifah, Oasis, Sade şi Joy Division/New Order vor fi incluşi în Rock and Roll Hall o…
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a solicitat Parlamentului aprobarea pentru a începe procedura de atribuire a contractelor din…
România și-a asumat, în cadrul NATO, un acord de pregătire a paramedicilor ucraineni care include și medicină tactică de intervenț…
Conform evaluării Ambasadei României în SUA, țara noastră a îndeplinit ultimul criteriu pentru a accede în Programul Visa Waiver…
Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Lóránd-Árpád Fülöp, a semnat, joi, dispoziţia de demarare a Programului privind…
Societatea NAVROM BAC anunță că, începând cu dată de 31.10.2022, ora 16.00, traversarea Dunării va fi asigurată cu un bac mare și…
Din cauza unor defecțiuni tehnice ale cisternei ce urma sa alimenteze cu combustibil bacul Oltisoru 3, buncherararea navei va fi e…
A doua mare provocare din sistemul medical, întâmpinată în interacțiunea cu pacienții sau familiile acestora o reprezintă transmit…
Servicii de gardă pe hârtie pentru bani încasaţi de la Casa de Asigurări de Sănătate. Este schema bine pusă la punct de mai mulţi…
Operatorul regional Apă Canal SA Galați a anunțat recent că 4.639 de elevi, studenți și copii de grădiniță au vizitat stațiile sal…
Cine nu ştie pe lumea asta că se dă şpagă şi atunci când faci şcoala de şoferi şi atunci când dai examenul la sală dar mai ales at…
Inspectorii de muncă din cadrul ITM Galați au controlat, în cursul acestei luni, modul de aplicare a prevederilor legale privind m…
Pe data de 26.05.2023, între orele 09.00- 14.00, va avea loc buncherarea navei Oltișoru 3. Traversarea Dunarii in punctul de trece…
Societatea Navrom Bac anunță că, pe data de 12.09.2024, va avea loc buncherarea navei Oltisoru 2, între orele 16.00-20.00 Pe timpu…