OMS: "Al doilea an al pandemiei ar putea fi chiar mai dur"
Al doilea an al pandemiei de COVID-19 ar putea fi şi "mai dur" în comparaţie cu primul, dat fiind modul în care noul coronavirus se răspândeşte, în special în e…
Al doilea an al pandemiei de COVID-19 ar putea fi şi "mai dur" în comparaţie cu primul, dat fiind modul în care noul coronavirus se răspândeşte, în special în e…
Guvernul va modifica legea energiei electrice şi a gazelor naturale, după 15 ianuarie, și va stabili clar ce trebuie să facă furnizorii de energie cu cei 6 mili…
Pentru început, 4.000 de angajaţi CFR vor avea câte o ţinută de vară şi una de iarnă. Şi vor fi trimişi la cursuri de comunicare cu călătorii. CFR îşi propune s…
Meteorologii au emis, luni seară, o avertizare cod roşu de vânt puternic pentru zonele montane din cinci judeţe, unde vântul va ajunge la 160 de kilometri la or…
Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a declarat, sâmbătă, la Antena 3, că deși unele țări ar putea să condiționeze participarea la unele evenimente…
Instituţia Prefectului a informat că locuitorii oraşului, precum şi persoanele aflate în tranzit, nu vor mai fi nevoiţi să completeze declaraţii pe proprie răsp…
Următoarea tranşă de vaccinuri, constând în 140.400 de doze de vaccin de la Pfizer BioNTech, va sosi marţi, 29 decembrie, în ţară, pe cale aeriană, pe aeroportu…
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis, luni dimineaţa, mai multe avertizări Cod portocaliu de vânt puternic şi ninsoare pentru zonele montane…
Metrorex a anunţat că în zilele libere de 25, 26, 27 decembrie a.c., acordate cu ocazia Crăciunului, trenurile de metrou vor circula conform graficelor pentru z…