Social

Societatea Gospodărire Urbană a redeschis capela cimitirului „Sfântul Lazăr”

Societatea Gospodărire Urbană a redeschis capela cimitirului „Sfântul Lazăr”

Începând din 11 decembrie, capela de la cimitirul „Sfântul Lazăr” din municipiul Galați a fost redeschisă, după ce a trecut printr-un proves de reabilitare, informează societatea Gospodărire Urbană Galați.  

„Am efectuat ample lucrări de reparații care au constat în refacerea acoperișului, înlocuirea ușilor, înlocuirea ferestrelor, reparat pardoseala, reparat băile și întreaga instalație sanitară, cât și înlocuirea instalației electrice. Totodată, am reparat căile de acces și am construit o rampă. Atât parterul, cât și subsolul au fost văruite și izolate, pentru a asigura un aspect îmbunătățit”, informează Gospodărire Urbană.

Programul de funcționare al capelei este 8:00 - 22:00.

Gălățenii care vor să beneficieze de serviciile capelei se pot prezenta la administrația cimitirului „Sfântul Lazăr” sau la sediul societății Gospodărire Urbană din strada Traian nr. 246.

Documentele necesare sunt următoarele:

- Certificat de deces;

- Certificat de îmbălsămare;

- Chitanța pentru serviciile de închiriere capelă.

Evaluați acest articol
(0 voturi)