Social

Doar 20.000 de gălățeni din tot județul au unde să se adăpostească în caz de necesitate

Doar 20.000 de gălățeni din tot județul au unde să se adăpostească în caz de necesitate

Un grup de lucru format din reprezentanți ai Prefecturii Galați, Inspectoratului Județean de Stat în Construcții, ai Primăriilor Galați și Tecuci și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Eremia Grigorescu” al județului Galați a evaluat, în cursul anului trecut, starea tehnică a adăposturilor de protecție civilă din județul Galați, se afirmă într-un raport prezentat de ISU Galați în ședința Comisiei de dialog social a Prefecturii.

Au fost verificate 206 adăposturi de protecție civilă, dintre care 162 publice și 46 private și au fost evaluate ca fiind funcționale doar 7 adăposturi (cele dotate cu filtre de protecție chimică). 168 de adăposturi sunt parțial operative, având probleme complexe, iar 31 nu pot fi folosite.

În acest an, au mai fost identificate și verificate două noi adăposturi special amenajate, care s-au dovedit a fi parțial funcționale din cauza lipsei dotărilor. Proprietarii au primit procese-verbale care conțin neconformitățile constatate.

Așadar, conform raportului citat, locuitorii din județul Galați dispun în acest moment de 208 adăposturi, cu o capacitate de 19.666 persoane. Au mai fost identificate 669 de subsoluri și pivnițe și 210 tuneluri, care pot adăposti 107.876 persoane.

„Numărul adăposturilor este în creștere odată cu finalizarea investițiilor ce sunt în derulare la nivelul județului. Semestrial, sau la solicitarea proprietarilor, ISU Galați verifică adăposturile care au fost catalogate drept nefuncționale și în care au fost făcute investiții urmând a fi schimbată încadrarea”, se mai menționează în raportul prezentat de ISU Galați.

Evaluați acest articol
(0 voturi)