Sănătate

Normalitate în domeniul recunoașterii în UE a diplomelor românești de asistent medical

Statele din Uniunea Europeană vor recunoaşte automat diplomele româneşti de asistent medical generalist obţinute înainte de aderarea României la UE, în cazul celor care au urmat programul de revalorizare organizat în scopul alinierii la criteriile minime de formare prevăzute de Comisia Europeană, arată Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei.

În urma demersurilor susţinute pe lângă Comisia Europeană de către autorităţile române, instituţiile UE au modificat legislaţia europeană existentă privind recunoaşterea calificărilor profesionale, astfel încât asistenţii medicali generalişti care au urmat programul de revalorizare din 2014 până în 2020 să poată dobândi, în oricare din statele membre ale UE, recunoaşterea diplomelor şi certificatelor pe care le-au obţinut în România înainte de data aderării.

„La 12 februarie, s-a publicat, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Directiva (UE) 2024/505 a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 februarie 2024 de modificare a Directivei 2005/36/CE în ceea ce priveşte recunoaşterea calificărilor profesionale ale asistenţilor medicali generalişti formaţi în România în baza căreia celelalte state membre ale UE vor recunoaşte diplomele româneşti obţinute înainte de 1 ianuarie 2007 de asistenţii medicali generalişti care au urmat ulterior programul de revalorizare”, după cum au informat reprezentanţii Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED)

Evaluați acest articol
(0 voturi)