„La ora actuală, în România există peste 5.300 de medici de familie care au peste 61 de ani și care, în următorii ani, pot părăsi sistemul”, a atras atenția prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România (CMR), în cadrul Conferinței-Dezbatere „Cum facem din Medicina de Familie o specialitate atractivă pentru tinerii medici?”.
„În plus, avem peste 1.500 de posturi vacante în medicina de familie la nivel național. În momentul de față, pe toți anii de rezidențiat – prima, a doua specialitate – în toate centrele universitare din țară, se află în pregătire doar aproximativ 2.300 de medici rezidenți pe specialitatea medicină de familie. Așadar, deficitul este, într-adevăr, dramatic”, a avertizat președinta CMR.
Președinta CMR a afirmat că stagiul pe care rezidenții îl desfășoară în mediul rural ar trebui extins.
„În prezent, în cadrul stagiului de bază, aceștia petrec doar două săptămâni în mediul rural. O perioadă mai lungă ar fi esențială pentru a le arăta că și în mediul rural se pot realiza lucruri importante și de calitate”
Totodată, președinta CMR a precizat că, dincolo de pregătirea rezidenților, se impune necesitatea unei colaborări mai strânse, la nivel local și teritorial, cu autoritățile local.