A fost inaugurat Centrul de Cercetare Dezvoltare de Structuri Terapeutice Inovative (InnoTher), în cadrul Universității de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.
Cu această ocazie se deschide calea unei serii largi de programe şi proiecte axate pe cercetare fundamentală, aplicativă, dezvoltare şi inovare în domeniul biomedical, cu accent pe dezvoltarea unor sisteme terapeutice noi, personalizate.
Totodată, potrivit inițiatorilor, InnoTher va oferi acces la tehnologie şi resurse pentru cadre didactice universitare, cercetători, studenţi, masteranzi, doctoranzi, post-doctoranzi şi rezidenţi din cadrul Universităţii dar şi cercetătorilor şi studenţilor de la alte instituţii din ţară sau din străinătate, care au parteneriate sau proiecte de cercetare comune cu UMFCD, se arată într-un comunicat.
Prin cei trei piloni ai săi:
- nucleul de biomateriale şi nanotehnologii;
- nucleul de ştiinţe omice şi
- nucleul caracterizare fizico-chimică, biofarmaceutică şi farmacologică,
Centrul de Cercetare Dezvoltare de Structuri Terapeutice Inovative (InnoTher) permite integrarea activităţilor CDI în fluxul necesar dezvoltării şi evaluării performanţelor in silico, in vitro şi in vivo ale unor sisteme farmaceutice noi încărcate cu compuşi bioactivi, dispozitive medicale sau suplimente alimentare.