Sănătate

Campania “Fumatul nu te face mare”

Campania “Fumatul nu te face mare”

Acesta este primul proiect pilot de informare și prevenție lansat de Ministerul Educației, pentru elevii care abordează consumul de tutun şi utilizarea dispozitivelor electronice de furnizare a nicotinei.

Grupul-țintă a fost ales ca urmare a datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, care relevă faptul că, în România, o rată de 28.0% dintre tinerii cu vârsta de peste 15 ani s-au declarat ca fiind consumatori de tutun, se precizează în comunicat.

„Campania “Fumatul nu te face mare” este un proiect pilot prin care echipe multidisciplinare vor vorbi adolescenților despre ce modificări induce fumatul în corp, de la efectele directe ale tutunului la dependența de gest, prezentă la toate tipurile de dispozitive”, a declarat S.L.Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta.

Protocolul a fost semnat între:

Ministerul Educației, reprezentat de Doamna Ligia Deca, Ministrul Educației

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, reprezentat de Doamna Dr. Beatrice Mahler, Director

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, reprezentată Domnul Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rector

Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, Reprezentată de Doamna Prof. Univ. Dr. Anca Nedelcu, Prodecan

European Network for Smoking and Tobacco Prevention, reprezentată de Domnul Prof. Dr. Florin Mihălțan, Președinte

Institutul Național de Sănătate Publică, reprezentat de Doamna Dr. Simona Pârvu, Director General

Asociația de Educație în Boli Respiratorii, reprezentată de Doamna Dr. Alina Croitoru, Președinte

Societatea Studenților în Medicină din București, reprezentată de Doamna Ileana Spătaru, Președinte

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)