Ministrul Mediului Mircea Fechet a anunțat că a fost înregistrată, în acest an, o creştere cu 57% a numărului de autoturisme electrice înmatriculate.
„Staţiile de reîncărcare în legătură cu care am anunţat încă de săptămâna trecută, în valoare de jumătate de miliard de lei, este foarte important să venim din spate cu infrastructura de încărcare a autoturismelor electrice, pentru că numărul acestor autoturisme creşte de la an la an. Va exista o presiune din ce în ce mai mare, din acest punct de vedere, pe tot ceea ce înseamnă transport electrificat de persoane”, a declarat Mircea Fechet.
Potrivit sursei citate, a fost înregistrată, în acest an, o creştere de 57% în ceea ce priveşte numărul autoturismelor electrice înmatriculate.
„Dacă la 30 iunie anul trecut aveam 4.447 de autoturisme electrice înmatriculate, anul acesta, avem 6.983, ceea ce înseamnă 57% creştere într-un singur an. Din discuţiile pe care le-am avut cu importatorii şi cu producătorii de astfel de autoturisme, tendinţa aceasta de creştere se va accentua de la an la an. Ne aşteptăm ca aceste recorduri să fie depăşite în anii ce vor urma”, a mai spus ministrul Mediului.