Politică

Ministrul Dezvoltării: Dezideratul nostru este ca toate regiunile țării să se dezvolte în egală măsură

Ministrul Dezvoltării: Dezideratul nostru este ca toate regiunile țării să se dezvolte în egală măsură

Ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat 44 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 569.745.638,99 de lei.

Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează atât modernizarea drumurilor de interes local, cât și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a sistemelor inteligente de distribuție a gazelor naturale.

”Dezideratul nostru este ca toate regiunile țării să se dezvolte în egală măsură, astfel încât, prin intermediul contractelor semnate în cadrul Programului Național de Investiții <<Anghel Saligny>>, condițiile de viață ale cetățenilor se vor îmbunătăți, iar economiile locale vor fi stimulate”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

Evaluați acest articol
(0 voturi)