Politică

Deputatul Viorica Sandu: Ministerul Agriculturii a pregătit un mecanism echilibrat și viabil pentru protejarea producătorilor și a producției românești

Deputatul Viorica Sandu: Ministerul Agriculturii a pregătit un mecanism echilibrat și viabil pentru protejarea producătorilor și a producției românești

Deputatul Viorica Sandu anunță că Ministerul Agriculturii a pregătit un mecanism echilibrat și viabil pentru protejarea producătorilor și a producției românești

„Fermierii români își vor putea vinde fără probleme producția în următoarele 30 de zile. Niciun bob de cereale ucrainene nu va intra în țară! Ministerul Agriculturii apără cu succes interesele fermierilor români”, a transmis deputatul Viorica Sandu. 

 Potrivit sursei citate, premierul Marcel Ciolacu și ministrul Agriculturii Florin Barbu, pe de o parte și premierul și ministrul ucrainean al Agriculturii, de cealaltă parte, au purtat discuții în urma cărora Ucraina a emis un act guvernamental prin care se permite exportul de grâu, porumb, floarea soarelui și rapiță către România doar pe bază de licență .

„De astăzi a intrat în vigoare interdicția importurilor de cereale fără licență, iar licențierea se va face doar cu acordul și în termenii statului român. Se pune la punct acum mecanismul de licențe care se va aplica la exportul-importul de cereale din Ucraina, după aceste 30 de zile. România, la rândul său pune la punct licențe corespunzătoare de import, inclusiv procedura de verificare astfel încât în țară să nu intre cereale care nu respectă standardele de calitate certificate de ANSVA. Important de reținut! Fermierii și procesatorii români care vor solicita astfel de licențe, vor putea importa cereale din Ucraina, doar în completarea stocurilor Deci piața internă nu va fi inundată și nu vor fi perturbări, așa cum a cerut și Comisia Europeană”, a mai precizat Viorica Sandu, deputat PSD de Galați.

Evaluați acest articol
(0 voturi)