Politică

Deputatul Viorica Sandu: Ajutoare de urgență de peste 3,6 milioane de lei pentru familiile afectate de situații critice

Deputatul Viorica Sandu a anunțat aprobarea unor ajutoare de urgență în valoare totală de peste 3,6 milioane de lei, destinate unui număr de 866 de familii și persoane singure care se confruntă cu situații extrem de dificile, generate de incendii, fenomene meteo extreme, alunecări de teren sau probleme grave de sănătate.

Potrivit acesteia, sprijinul financiar a fost aprobat de Ministerul Muncii, condus de ministrul PSD Petre Florin Manole, și are ca obiectiv acordarea unui ajutor rapid și concret celor afectați de evenimente neprevăzute. „Ajutoarele reprezintă un sprijin imediat pentru oamenii care trec prin momente critice și confirmă faptul că solidaritatea rămâne o prioritate pentru PSD”, a declarat deputatul Viorica Sandu.

Parlamentarul gălățean a subliniat că măsurile de sprijin social vin într-un context mai larg, în care Guvernul a avansat reforme importante și a deblocat investiții esențiale pentru dezvoltarea comunităților locale. „În ansamblu, săptămâna aceasta a fost dedicată reformelor, deblocării investițiilor și măsurilor de solidaritate și sprijin pentru oameni”, a precizat aceasta.

În apropierea sărbătorilor de iarnă, deputatul Viorica Sandu a transmis și un mesaj cu ocazia Nașterii Domnului, adresat tuturor cetățenilor: „Intrăm în săptămâna Nașterii Domnului și vă doresc tuturor sănătate, lumină și binecuvântare în sufletele și în casele dumneavoastră”.

Evaluați acest articol
(0 voturi)