Două persoane au fost arestate şi patru persoane au fost puse sub control judiciar, după ce poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Cluj au documentat activitatea infracţională a celor patru, trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste între 21 şi 42 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efect psihoactiv. "Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracţională a patru persoane, trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste între 21 şi 42 de ani, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efect psihoactive. În sarcina uneia dintre persoane, în vârstă de 42 de ani, s-a reţinut şi comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi deţinere ilegală de droguri de mare risc pentru consum propriu. Din investigaţiile desfăşurate a reieşit că, în perioada 2022 - octombrie 2024, persoanele bănuite ar fi vândut substanţe psihoactive de tip 2MMC în judeţul Cluj, cu preţuri între 80 şi 150 lei per gram. În intervalul 2023-2024, una dintre acestea ar fi comercializat şi deţinut pentru consum propriu droguri de mare risc, de tip cristal (3-CMC)", se arată într-o informare trimisă, duminică, de IPJ Cluj.