Zece tineri au ajuns la spitalul din Caransebeş, în cursul nopţii de duminică spre luni, după ce au rămas blocaţi într-un carusel amplasat în Parcul Dragalina, poliţia declanşând o anchetă în acest caz, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin. Caruselul avea 18 locuri, dintre care 14 ocupate cu tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani. La un moment dat, unul dintre braţe a rămas blocat aproximativ 40 de minute, la o distanţă de circa patru - cinci metri de sol, în poziţia răsucit cu capul spre sol, fără să mai răspundă comenzilor. Cele 14 persoane care erau blocate în carusel au fost coborâte la sol de către pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin. Zece tineri au fost preluaţi de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportaţi la spital, unde li s-au acordat îngrijiri medicale, fără să rămână internaţi. Administratorul societăţii, un bărbat de 49 de ani, din judeţul Ilfov, a fost condus la sediul poliţiei pentru cercetări.