Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat luni că a finalizat o analiză tematică, urmare a implementării unui nou instrument de identificare automată, care, cu ajutorul soluţiilor informatice, poate depista potenţiale incidente de integritate pe baza declaraţiilor de avere şi de interese. Potrivit unui comunicat al ANI transmis AGERPRES, evaluarea a vizat identificarea declaraţiilor de avere şi interese care pot releva potenţiale incompatibilităţi definite de art. 90, alin. (1) ?i (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora societăţile deţinute de consilierii locali şi judeţeni sau familiile acestora nu pot încheia contracte cu UAT-urile din care fac parte. ''Evaluarea preliminară pe bază de factori de risc a indicat un număr de 57 de consilieri locali şi judeţeni pentru care Agenţia a procesat peste 300 de declaraţii de avere şi de interese, depuse în ultimii trei ani. Ulterior, evaluarea desfăşurată de inspectorii de integritate a condus la identificarea a trei cazuri în care companiile deţinute de consilierii locali sau familiile acestora au încheiat contracte în valoare totală de peste 1 milion de lei cu autorităţile locale din care făceau parte'', se precizează în comunicat. Această acţiune se înscrie în procesul de implementare a unui instrument automatizat de analiză a declaraţiilor, dezvoltat cu scopul de a facilita identificarea timpurie a posibilelor incidente de integritate, precum incompatibilităţile sau nerespectarea interdicţiei de trei ani prevăzută de Legea 176/2010, menţionează sursa citată.
ANI a finalizat o analiză tematică ce vizează identificarea declaraţiilor de avere şi interese