Eveniment

Trafic închis pe o stradă din Galați, din cauza unui accident de teren

Trafic închis pe o stradă din Galați, din cauza unui accident de teren

Atenție, șoferi! Traficul rutier se închide pe strada Serei, pe tronsonul cuprins între străzile Poșta Veche și Războieni. Măsura a fost impusă ca urmare a apariției unor accidente de teren, pentru evitarea accentuării acestora și pentru siguranță. Au fost inițiate măsurile necesare pentru identificarea și stabilirea cauzelor, perioada necesară pentru remediere urmând a fi stabilită după finalizarea expertizei.

Rutele ocolitoare ce pot fi folosite pentru ocolirea zonei sunt următoarele:

Str. Serei – str. Războieni – str. Basarabiei;

Str. Serei – str. Română – str. Movilei – str. Poșta Veche ;

Str. Poșta Veche – str. Tecuci – str. Română – str. Serei – str. Războieni.

Pe întreaga perioadă a lucrărilor, semnalizarea rutieră temporar instituită poate suporta modificări, în funcție de evoluția lucrărilor. Conducătorii auto și pietonii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata lucrărilor.

Evaluați acest articol
(0 voturi)