România va evalua pentru prima dată competențele de citire, calcul, capacitatea de rezolvare a problemelor în rândul persoanelor de 16-65 de ani, prin PIAAC, testarea „PISA pentru adulți” a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, OCDE, conform Memorandumului aprobat în ședința de Guvern de astăzi, 9 mai. Colectarea datelor pentru testarea PIAAC va avea loc în 2024-2029, iar costurile estimate se ridică la 3,1 milioane de euro.
PIAAC evaluează capacitatea populației adulte în trei zone-cheie: citire, calcul, capacitatea de rezolvare a problemelor. Programul evaluează capacitatea persoanelor de a utiliza competențele aferente în mediul familial, la muncă, respectiv în societate. În prezent, peste 40 de țări și teritorii participă la evaluarea internațională.
Oferă, de asemenea, o imagine de ansamblu asupra gradului de alfabetizare a populației adulte, asupra diferențelor între competențele pe care le au oamenii și cerințele pieței muncii, evidențiază nivelul de echitate al accesului la educație și mobilitate educațională, precum și tranziția absolvenților spre piața muncii, potrivit ministerului Educației.
Studiul PIAAC va fi derulat în România de Ministerul Educației și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, cu sprijinul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, al Institutului Național de Statistică, al Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și al Institutului Național de Cercetare în Domeniul Muncii și Protecției Sociale.