Eveniment

Președintele Costel Fotea: ”Peste 7,2 milioane de euro finanțare prin PNRR, pentru dotarea spitalelor din județul Galați, necesară reducerii și prevenirii infecțiilor nosocomiale”

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat, astăzi, în prezența ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, contractele de finanțare pentru dotarea spitalelor din subordinea Consiliului Județean cu aparatura și echipamentele necesare reducerii și prevenirii infecțiilor nosocomiale. Valoarea contractelor semnate astăzi este de 36.101.257 de lei, iar cele cinci spitale care vor beneficia de aceste echipamente sunt: Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva”, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci și Spitalul Orășenesc Târgu Bujor.

“Am semnat cinci contracte extrem de importante pentru sistemul sanitar gălățean, în valoare de peste 36 de milioane de lei (peste 7,2 milioane de euro). Practic, toate spitalele din subordinea Consiliului Județean Galați vor fi dotate cu aparatură pentru a elimina cât mai mult posibil și a preveni infecțiile intraspitalicești, adică acele infecții dobândite de către pacient în spital. Sunt sute de echipamente care vor ajuta spitalele să lupte inclusiv cu acele bacterii rezistente la antibiotice. Aparatura va fi folosită pentru sterilizarea instrumentarului medical, dezinfecția și decontaminarea spațiilor, depistarea și analiza microorganismelor, verificarea normelor de igienă și instruirea personalului medical. Cele mai multe echipamente, peste 400, vor fi achiziționate pentru Spitalul Județean, în special pentru Blocul Operator”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Evaluați acest articol
(0 voturi)