Înscrierile pentru cea de-a opta ediție a programului Bursele ANIS dedicat tinerilor universitari care aduc în predare tehnologii emergente și metode noi de învățare se desfășoară în perioada 1 – 23 septembrie. Potrivit comunicatului de presă lansat de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii(APISS), perioada de înscriere poate fi prelungită până la 30 septembrie, în funcție de numărul aplicațiilor. Bursele vor fi acordate proiectelor care îndeplinesc cel mai bine criteriile de evaluare, juriul urmărind să premieze excelența și inovația.
Cu sprijinul companiilor din industrie, anul acesta vor fi acordate 25 de granturi a câte 5.000 de euro, cel mai mare număr de burse din istoria programului, început în 2018.
Înscrierile se pot realiza prin transmiterea dosarului complet pe adresa
Proiectele pot fi complet noi sau actualizate semnificativ (minimum 50% în ultimul an, ori 60% în ultimii doi ani). După evaluarea aplicațiilor și interviurile cu comitetul de selecție, câștigătorii vor fi anunțați pe 12 noiembrie, în cadrul Galei „Bursele ANIS”.
De la debut, programul a sprijinit 82 de proiecte didactice, oferind 410.000 de euro cadrelor universitare din 21 de centre universitare. Multe dintre acestea au generat parteneriate de cercetare și dezvoltare între mediul academic și companii private.
Potrivit Digital Decade Report România 2025, România ocupă poziția 39 în clasamentul mondial al inovației și se numără printre ultimele state din UE la capitolul competențe digitale.