Educație

Conferința Școlilor Doctorale UDJG, la a XIII-a ediție

Conferința Școlilor Doctorale UDJG, la a XIII-a ediție

„Dunărea de Jos” din Galați, s-a desfășurat în regim hibrid, online și fizic.

Obiectivele majore ale manifestărilor, potrivit organizatorilor, au urmărit prezentarea rezultatelor cercetării studenților doctoranzi de la universități din țară și străinătate, precum și promovarea excelenței în cercetare. Totodată și stabilirea de parteneriate și relații de colaborare prin schimbul de cunoștințe și expertiză specializată.

În cadrul celor 17 secțiuni legate de principalele domenii ale cercetării doctorale din UDJG, au fost înscrise, anul acesta, peste 400 de lucrări. Acestea acoperă o arie largă de preocupări științifice, de la studii aplicate în domeniile inginerie mecanică și industrială, inginerie alimentară, eco-nanotehnologii, modele economice și strategii ale competitivității, la științe umaniste (filologie, istorie, drept), domeniul medicinei și cel al kinetoterapiei, domeniul știința sportului și a educației fizice.

La lucrări au fost invitate personalități remarcabile, în calitate de keynote speakers din : India, Mexic, Ukraina, Kosovo , Italia, Franța, Spania, dar și din România, cum ar fi Brasov.

Evaluați acest articol
(0 voturi)