Economie

Termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale, prelungit până pe 20 decembrie

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a decis prelungirea termenului pentru aplicarea amnistiei fiscale, până la data de 20 decembrie, în condiţiile în care 120.000 de contribuabili şi-au prezentat deja intenţia să beneficieze de această măsură. Ministrul a mai anunțat că va propune permanentizarea acordării bonificaţiei de 3% pentru contribuabilii care şi-au achitat la timp taxele şi impozitele.

”Pentru a veni în sprijinul contribuabililor care vor să-şi clarifice situaţia fiscală, am decis prelungirea termenului pentru aplicarea amnistiei fiscale, până la data de 20 decembrie 2024. Concret, termenul limită pentru depunerea notificărilor prin care se transmite intenţia de a beneficia de amnistie rămâne 25 noiembrie, dar prelungim termenul pentru emiterea certificatelor de atestare fiscallă şi plată până la 20 decembrie”, a scris ministrul pe Facebook, citat de News.ro.

Marcel Boloş precizează că a luat această decizie pentru că amnistia fiscală din 2024 a fost diferită faţă de cele de până acum.

”Fiind mai aproape de contribuabili şi mult mai uşor de accesat, a atras peste 120.000 de contribuabili care vor şi-au prezentat deja intenţia să beneficieze. Informarea contribuabililor cu privire la măsurile fiscale adoptate, prin intermediul Poştei Romane şi al SPV, a determinat contribuabilii să fie interesaţi să-şi achite obligaţiile fiscale. Totodată, formularele care s-au depus de către contribuabili, notificarea şi cererea de anulare, au fost simplificate, astfel încat pentru contribuabili accesarea acestor măsuri fiscale să fie o formalitate prin care să îşi manifeste intenţia de a beneficia de aceste anulări de obligaţii, iar pe de altă parte, să aibă timpul necesar pentru a-şi asigura lichidităţile financiare pentru achitarea obligaţiilor bugetar”, arată ministrul Finanţelor.

Evaluați acest articol
(0 voturi)