În cadrul investiției „Proiectare și execuție Drum expres Galați-Brăila”, la intersecția cu DN2B – zona Tirighina – se construiește un nod giratoriu.
Având in vedere traficul greu și de viteză specific unui astfel de drum, pentru a proteja cele două magistrale de aducțiune din zonă, Dn1000mm și Dn800mm, esențiale pentru alimentarea cu apă a municipiului, acestea sunt relocate și protejate cu soluții tehnice moderne.
Din 12 august, echipele constructorului și ale Apă Canal Galați lucrează la cuplarea și punerea în funcțiune a noilor tronsoane din fontă ductilă – un material de înaltă calitate, cu durată de viață sporită considerabil.
Alimentarea cu apă a orașului NU va fi afectată, asigură Apă Canal, precizând că va efectua manevre specifice în sistemul de distribuție în acest scop.
Pentru agenții economici din zona Tirighina, apa va fi furnizată prin conducte provizorii.