Consiliul Județean Galați a inaugurat Pavilionul Central, Pavilionul I și Pavilionul II ale Unității Medico-Sociale Gănești, complet modernizate și reabilitate în urma unei investiții de 10 milioane de lei, realizată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a subliniat că proiectul a fost realizat cu gândul la beneficiarii unității: „Acest proiect a fost realizat în primul rând cu gândul la cei peste 120 de pacienți cu afecțiuni psihice grave internați aici. Mulți dintre ei au fost, din păcate, abandonați de familie. Sunt oameni din toate categoriile de vârstă – de la 23 ani până la 70 de ani – unii internați de câțiva ani, alții chiar de peste patru decenii. Pentru ei, UMS Gănești înseamnă «acasă», iar personalul care îi îngrijește reprezintă singura familie adevărată.”
Cele trei pavilioane, cu o suprafață desfășurată de 1.047 mp, construite în urmă cu mai bine de 100 de ani, au fost modernizate din temelii. Lucrările au inclus refacerea fundațiilor și a structurilor de rezistență, reabilitarea termică a clădirilor și înlocuirea completă a instalațiilor. Dotările includ acum cele mai eficiente sisteme de climatizare, iluminat și panouri fotovoltaice pentru producerea energiei.
Sistemele de management energetic integrat și control automatizat instalate permit economii semnificative: consumul de energie ar urma să scadă cu aproximativ 80%, iar emisiile de carbon cu 90%, comparativ cu starea de dinainte de renovare.
Spațiile interioare au fost recompartimentate, fiind create saloane cu două paturi, mai multe grupuri sanitare și cabine de duș, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. Materialele utilizate sunt ușor de întreținut și igienizat, iar mobilierul medical – paturi, mese și saltele – este complet nou, conform standardelor moderne de îngrijire.
Modernizarea actuală se adaugă proiectului din 2020, când la Gănești a fost ridicat un spital nou, cu o investiție de 14 milioane de lei din bugetul propriu al Consiliului Județean Galați.
„Continuăm să investim în sănătatea și bunăstarea gălățenilor, modernizând infrastructura existentă și aducând condiții decente și sigure pentru pacienți și personalul medical”, a concluzionat Costel Fotea.