Mai mult de 6.000 de vârstnici și copii proveniți din familii nevoiașe beneficiază de daruri oferite în preajma sărbătorilor pascale, în cadrul programului social-filantropic „Ne înnoim de Sfintele Paști”, derulat în Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Programul a început marți în Protopopiatul Galați și se desfășoară în perioada 30 martie-10 aprilie, fiind destinat persoanelor vârstnice, bolnavilor, familiilor numeroase și celor aflați în dificultate socială.
„În acest context, anul acesta, în perioada 30 martie-10 aprilie 2026, aproximativ 4.300 de persoane vârstnice și 2.000 de copii, care provin din peste 500 de familii nevoiașe cu mai mulți copii, primesc din partea Bisericii, pentru sfintele sărbători, alimente, articole vestimentare și încălțăminte în valoare de aproximativ 500.000 lei. Din această valoare, Centrul Eparhial contribuie cu 60%, iar protopopiatele și parohiile cu câte 20%”, conform unui comunicat transmis de Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Copiii aflați în evidențele parohiilor din municipiul Galați au primit în cadrul acțiunii de marți daruri constând în îmbrăcăminte, încălțăminte și alte produse, acestea fiind distribuite la biserica „Vovidenia”, unde au fost organizate pe categorii de vârstă și oferite beneficiarilor.
„În aceste zile prepascale se desfășoară și cealaltă componentă a acestui program prin care persoanele vârstnice, bolnave și cu posibilități materiale reduse primesc daruri din partea parohiilor prin preoții și voluntarii parohiali. Toți beneficiarii acestei campanii umanitare au primit cu mare bucurie darurile, mulțumind în primul rând Înaltpreasfințitului Părinte Casian, inițiatorul și susținătorul acestui tradițional program eparhial, precum și celorlalți clerici și voluntari parohiali implicați în astfel de acțiuni de binefacere. În zilele următoare, până aproape de Sfintele Paști, alți copii și vârstnici din Arhiepiscopia Dunării de Jos vor primi sprijin în cadrul acestui program”, precizează Arhiepiscopia Dunării de Jos.