O analiză genetică a unei şuviţe autentificate din părul lui Ludwig van Beethoven a dezvăluit, la aproape 200 de ani de la moartea compozitorului, că acesta ar fi suferit de o infecţie cu hepatita B, agravată de consumul de alcool, ceea ce a contribuit la decesul său prematur. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, o nepotrivire genetică în linia sa paternă, sugerând un eveniment de paternitate extraconjugală în istoria familiei. Totuşi, cauza pierderii auzului şi a problemelor gastrointestinale rămâne un mister.
Într-o zi furtunoasă de luni, în martie 1827, compozitorul german Ludwig van Beethoven s-a stins din viaţă după o lungă suferinţă. Imobilizat la pat încă din Crăciunul precedent, Beethoven suferea de icter, avea membrele şi abdomenul umflate, iar fiecare respiraţie era o luptă. După moartea sa, apropiaţii au început să sorteze bunurile personale ale compozitorului şi au descoperit un document scris cu 25 de ani înainte – un testament în care Beethoven îşi ruga fraţii să facă publice detalii despre starea lui de sănătate.
Astăzi, este bine cunoscut faptul că unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii era practic surd la vârsta de 40 de ani. Beethoven a dorit ca această tragedie personală să fie înţeleasă nu doar din punct de vedere uman, ci şi medical.
Mistere din viaţa lui Beethoven