Apa de la robinet, efect neașteptat în protecția sănătății
Apa de la robinet produce un scut natural de protecție împotriva microplasticelor dăunătoare, care poate ajuta la prevenirea elibe…
Apa de la robinet produce un scut natural de protecție împotriva microplasticelor dăunătoare, care poate ajuta la prevenirea elibe…
Tot mai mult, în ultima vreme, tehnologia pusă în slujba oamenilor, începe să își arate beneficiile mai ales în domeniul sănătății…
Peste 10.300 de candidaţi s-au înscris la examenul național de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și f…
Asociaţiile, cu peste 3.000 membri înregistrați, cadre universitare precum şi practicieni din mediul privat, trag un semnal de ala…
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii S-a finalizat repartiţia candidaţilor care au obţinut punctaj de promov…
Pneumologul Cristian Oancea a atras atenția asupra efectelor severe pe care fumatul le poate avea asupra sănătății reproductive, î…
Organizarea examenului de specialitate pentru medicii care și-au finalizat rezidențiatul „reprezintă un minim ajutor pentru person…
În perioada 3 martie – 19 septembrie, Inspecția Muncii a desfășurat, prin inspectoratele teritoriale de muncă, acțiuni de verifica…
Ministerul Sănătăţii a anunţat marţi suplimentarea cu 200 de milioane de lei a bugetului acţiunilor prioritare din spitale, princi…
Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați a desfășurat, timp de două trimestre, o campanie de verificare a modului în care sunt res…
Bolile cardiovasculare şi cele cerebrovasculare reprezintă principala cauză de boală, de morbiditate şi mortalitate în România. To…
Suma alocată suplimentar Ministerului Sănătăţii în cadrul rectificării bugetare este de 3,11 miliarde de lei, a declarat, vineri…
Derulată la nivel național în 2023, campania Fii inspirat! Nu te apuca de fumat! are ca temă „Prevenirea consumului de țigări și a…
„Suntem într-un scenariu patru, suntem la peste 12.000 de pacienţi infectaţi COVID, suntem în momentul în care avem focare în pers…
În cadrul unui proiect cu fonduri europene, Consiliul Județean Galați va derula până la sfârșitul acestei luni o campanie de consu…
Ministerul Sănătății a anunțat data de desfășurare a sesiunii extraordinare de concurs pentru intrarea în rezidențiatul pe loc și…
Ministerul Sănătăţii informează marţi că un nou caz de variola maimuţei a fost confirmat în România. Este vorba despre un bărbat c…
China contează de acum pe cinci vaccinuri experimentale anti-COVID-19 testate pe om şi "progresele sunt satisfăcătoare" cu doze de…
Premierul Florin Cîțu spune că cei care nu au pregătit sistemul medical pentru valul 4 al pandemiei COVID-19 vor plăti, „ indifere…
În perioada 1 iulie – 30 septembrie, inspectorii de muncă din cadrul ITM Galați au verificat 30 de angajatori din domeniul constru…