Administrație

Plata gărzilor va fi ajustată în funcție de spital, anunță ministrul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că sistemul gărzilor din spitale trebuie modificat, invocând inechități majore atât în ceea ce privește plata, cât și organizarea acestora. Oficialul a arătat că, în prezent, gărzile sunt remunerate în mod uniform, indiferent de nivelul spitalului sau de volumul de muncă al medicilor.

„Nu este echitabil ca o gardă la Spitalul de Urgențe din București, de exemplu, unde un medic poate vedea noaptea 30–40 de pacienți, să fie plătită la fel ca o gardă la un spital orășenesc, unde de cele mai multe ori nu vede niciun pacient”, a afirmat Rogobete.

Ministrul a subliniat că o altă problemă este modul de calcul al plății gărzilor, care se face în continuare raportat la veniturile din anul 2017, deși activitatea se desfășoară în prezent. În acest context, Alexandru Rogobete a anunțat că se lucrează la o reformă a sistemului, care să țină cont de rangul spitalului, specialitate și alți indicatori de performanță.

Totodată, ministrul a vorbit și despre fenomenul scutirilor medicale pentru gărzi, făcând referire la situația de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Potrivit acestuia, peste 50% dintre medicii scutiți de gărzi desfășoară activitate medicală după program în mediul privat, iar în anumite secții procentul scutirilor ajunge la aproximativ 70%.

„Sigur că există medici cu probleme medicale reale, de care trebuie să ținem cont. Însă atunci când peste 70% din personal este scutit medical de gardă, vorbim despre un fenomen care denaturează activitatea spitalului și care trebuie verificat”, a spus Rogobete.

Ministrul Sănătății a anunțat că gărzile vor fi reclasificate în mai multe tipuri, iar plata acestora va fi diferențiată, însă a subliniat că măsurile nu vor fi aplicate imediat. „Nu se vor implementa peste noapte, dar scopul este să corectăm inechitățile și să limităm abuzurile din sistem”, a conchis el.

Evaluați acest articol
(0 voturi)