Grădina Botanică din Galați se apropie de momentul inaugurării celei mai moderne și impresionante sere de plante exotice din România, un proiect ambițios realizat de Consiliul Județean Galați. Investiția are ca scop transformarea fostei structuri de beton într-un veritabil paradis tropical.
Lucrările sunt într-un stadiu avansat. În această perioadă se amenajează terasa panoramică de la baza construcției, un spațiu de unde vizitatorii vor putea admira o vedere amplă asupra orașului. Totodată, se pregătește zona tehnică destinată liftului care va transporta publicul până la aproximativ 20 de metri înălțime, în punctul culminant al serei, oferind o perspectivă spectaculoasă asupra coroanelor de palmieri și a vegetației exotice.
De asemenea, sunt pe final lucrările de racordare la instalațiile termice, electrice și de climatizare, precum și la sistemele de control al umidității, indispensabile pentru asigurarea unui mediu adecvat plantelor exotice.
Potrivit lui Costel Fotea, președintee CJ Galați, această investiție va transforma complet imaginea Grădinii Botanice: „Scheletul inestetic va deveni cea mai frumoasă și modernă seră de plante exotice din țară, o adevărată pădure tropicală cu specii aduse din Africa și America de Sud”.
Noua seră va dispune și de spații pentru expoziții temporare și activități educaționale, urmând să devină un important punct de atracție pentru gălățeni, turiști și iubitorii de natură.